Adevarata este vorba aia: orice popor isi merita conducatorii. In ajunul turului doi, ajungem iarasi la adevarul expresiei de mai sus. Ne meritam conducatorii, atat pe cei actuali, pe care i-am votat si i-am tolerat, cat si pe cei viitori, pe care i-am crescut si pe care ii vom alege. Avem de ales una din doua: Nastase sau Basescu. Ni s-a facut campanie, pe ultima suta de metri, ce-i drept, de catre unii, de ani buni, de catre altii. Ni s-au promis rezolvari, ni s-a aratat calea cea dreapta. In astfel de momente, ne simtim ca o turma care are de ales intre doua adevaruri, intre doi profeti. Fiecare cu calea lui, cu lumina lui, cu adevarul lui si cu viata lui. Si daca ne simtim in stare, il urmam pe cel pe care il votam duminica. Cine simte ca va claca, e liber sa plece unde vede cu ochii. Mai, draga, traim intr-o tara libera. Atat de libera, incat nu mai stim de care capat sa apucam democratia, sa o vedem si noi mai bine, de aproape, la rezolutie maxima. Optiunea pe care ne-o vom exprima duminica va spune multe despre cat de mult ne-am maturizat in anii democratiei. Ne vom lamuri si noi daca putem trece peste emotii si stangacii, pentru a ne lua, ca tara, cu oricine in piept pentru binele nostru. Sau poate vom vedea ca avem inca teama confruntarilor sincere cu trecutul. Vom vedea cat de bine stam cu matematica, atunci cand vom trage linie si vom aduna implinirile si deziluziile. Ale fiecaruia in parte si ale romanilor, ca neam. In confruntarea televizata dintre cei doi candidati, fiecare si-a prezentat electoratul. Unul dintre clipuri, bine realizat tehnic si artistic, dovada a experientei in domeniu a staff-ului tehnic, a incercat sa indese in cele cateva secvente toata taranimea romana, cu mainile batatorite de munca si cu saracia intiparita pe fata. Expresiv. Celalalt, mai stangaci in artificii artistice, si-a adunat cativa sustinatori, dintre romanii cu studii. Elocvent. Electoratul se imparte in doua, asta stiam cu totii, dar care este proportia corecta oare intr-o tara cu pretentii de popor destept?