De parca nu le erau suficiente procentajele foarte scazute de care "se bucura" in sondajele de opinie, la capitolul incredere, politicienii nostri au pornit o lupta "pe viata si pe moarte" cu Agentia Nationala de Integritate. Desi initialele preconizatei agentii duc cu gandul la o tanara femeie, reactiile multora dintre alesii nostri denota o frica teribila fata de aceasta.
O spaima cumplita care, in ciuda argumentelor avocatesti aduse in Comisia Juridica, da foarte prost in randul alegatorilor.
Orice om de buna-credinta nu are cum sa priveasca cu ochi buni aceasta veritabila cruciada impotriva unui organism, care ar fi trebuit sa aiba puterea de a verifica averile demnitarilor. Una dintre concluziile care vin aproape de la sine este ca foarte multe dintre aceste averi au fost obtinute pe cai ilicite si ca temerile ar putea fi justificate doar de pericolul pe care il reprezinta o verificare corecta a modului in care foarte multi dintre alesi au obtinut averi considerabile, unele de-a dreptul naucitoare pentru un om de rand. Poate ca exista si printre cei care se impotrivesc, mai mult sau mai putin "pe fata" acestei initiative, demnitari care pot justifica, fara nici un soi de probleme, modul in care si-au adunat banii si bunurile. Atunci de ce se feresc, ca sa nu spunem altfel, unei initiative care ar avea darul de a-i prezenta in fata natiunii drept cetateni onorabili, demni de increderea alegatorilor?
In fruntea cruciatilor pare a se fi asezat, alaturi de UDMR, Partidul Conservator, o formatiune care trece prin momente foarte dificile, reusind sa piarda enorm din pricina senzatiei ca sta cu posteriorul in prea multe barci, situatie care nemultumeste pe toata lumea. Oricum ar fi, a ratat o sansa de a demonstra ca nu are nimic de ascuns si ca este cu adevarat PUR. Ceea ce ar fi fost, poate, una dintre sansele de a demonstra ca nu este atat de "imoral" pe cat este de acuzat. In loc sa dea cartile pe fata si sa accepte un eventual control, oricat de aspru ar fi acesta, fostii aliati ai PSD-ului se ascund dupa deget, ba chiar trec la amenintari fatise care, cu cat sunt rostite cu un ton mai rastit, cu atat par mai jalnice.
Cea mai buna dovada a bunei credinte ar fi, daca nu sa o sprijine, macar sa o lase pe ANI sa lucreze si nu sa manifeste o spaima cumplita fata de o agentie menita sa alunge indoielile care, uneori pe nedrept, planeaza asupra onorabilitatii multora dintre cei care decid in numele nostru.