Au mai ramas mai putin de doua luni pina la momentul aderarii la Uniunea Europeana si acum apare mai acuta ca niciodata nevoia de informare. Ce ne asteapta dupa 1 ianuarie 2007? La ce se asteapta europenii din partea noastra? Ii intereseaza pe romani acest tip de informatie? Imi amintesc de reactia unor colegi de breasla in momentul in care le-am spus, acum vreo trei ani, cit de multe avem de aflat, citi pasi mai avem de parcurs si cit de complexa este problematica aderarii. Parca vorbeam despre aselenizare! Neinteresant... mult prea indepartat... Uite ca nu mai e mult si aderam la UE.

Cei care nu au fost niciodata in afara granitelor tarii nu inteleg ca se poate trai si altfel. De aceea spun ca, daca e sa trebuiasca sa multumim cuiva pentru micile schimbari din societatea romaneasca, aceia sint cei care, de nevoie, si-au lasat casa, rudele, prietenii, lucrurile si locurile de care s-au atasat pentru a merge sa munceasca la mii de kilometri de tara. Mult, putin, cit au stat pe alte meleaguri, pentru ei a fost o experienta inedita si profitabila. Profitabila nu doar din punct de vedere financiar, ci si ca experienta de viata. Cind au revenit in tara au adus cu ei speranta unui trai mai bun, dar si informatia: se poate si altfel.

Nici o societate nu e perfecta. Ar fi o utopie sa credem ca tarile cu vechime in UE nu au probleme, ca toti cetatenii lor traiesc ca in sinul lui Avraam. Este insa o diferenta de necontestat intre noi, romanii, aspiranti la europenizare, si cetatenii Uniunii. Se simte asta in toate domeniile si trebuie sa fii orb ca sa nu vezi acest lucru.

De curind am fost nevoita sa plec pentru citeva zile in Italia. Pe cont propriu, in graba si fara a avea „unde sa trag”, cum se spune. O adevarata aventura despre care voi scrie cu alta ocazie. Ce pot spune acum, cu certitudine, e ca trebuie sa ne schimbam mentalitatea, ca evolutia societatii romanesti incepe de la si cu fiecare dintre noi.

Previziunile lui Silviu Brucan nu par sa se adevereasca. Au trecut 16 din cei 20 de ani pe care regretatul analist ii preconiza ca fiind necesari pentru a schimba societatea romaneasca. Ne-am miscat ca melcii si avem nevoie de un sprint pe ultima suta de metri pentru a nu ramine „de caruta”, cum se spune. Chiar trebuie sa ne impinga cineva de la spate?