Poveste fara sfirsit
Monitorul de Galati
Luni, 16 Octombrie 2006
465
Victimele colaterale ale reformelor moarte in fasa si iar renascute agonizeaza in spitale. Singura speranta a rudelor acestora sta in banii care, daca reusesc sa-i adune, cu mii de umilinte, le-ar da celor ce sufera o sansa sa ajunga in strainatate unde poate mai exista o speranta sa fie vindecate. Vorba mult dezagreata de medicii nostri, cum ca trenul de Bucuresti este cel mai bun medic din Galati, este valabila si la nivel national, unde se poate spune ca avionul de Viena e cel mai bun doctor din Romania. Zeci de persoane zac si in spitalele galatene pentru ca, la dotarea actuala sau la priceperea actuala a celor de aici pentru salvarea lor, nu se mai poate face nimic. Asa ca rudele acestor victime colaterale ale fisurilor din sistemul medical nu au decit doua optiuni. Sa se roage de toti cei pe care ii stiu, sa umble cu jalba in protap pe la diverse firme pentru a aduna banii necesari trimiterii bolnavilor la Bucuresti sau, si mai bine, in strainatate. A doua optiune este sa stea neputincioase si sa astepte ca parintii, copiii, fratii sa se stinga incet-incet in fata lor. Chiar in aceste zile colegii unui licean fac front comun pentru a-si ajuta colegul si pun din banii lor de pachet, banut linga banut, pentru a-i permite colegului lor, care de luni de zile agonizeaza la Galati, sa plece la un spital mai bun. Iar astfel de povesti nu sint singulare. Zilele acestea guvernantii se lauda ca Sanatatea va avea anul viitor un buget-record, ca se vor face investitii si ca va creste mult calitatea actului medical. Chiar daca am fi siguri ca banii primiti la anul de sistemul sanitar vor fi investiti pentru a-l pune pe picioare, nu este de nici un folos zecilor si sutelor de mii de platitori de asigurari care au murit sau au ramas schiloditi pentru ca, atunci cind au avut intr-adevar nevoie de serviciile medicale pe care le-au platit de cind se stiu, pentru ei nu s-a gasit medicamentul, procedura sau aparatura care sa-i vindece.
Daca in cimitire ar fi un loc special unde sa fie ingropati cei care au murit in spitalele noastre, pentru ca atunci cind puteau fi salvati nimeni nu a facut nimic pentru ei, fie din indiferenta, fie din lipsa de medicamente sau aparatura, atunci probabil ca toate aceste crime fara ucigasi ar fi mult mai evidente.
Realitatea Romaneasca
Joi, 22 Ianuarie 2009
465
Realitatea Bihoreana
Miercuri, 21 Ianuarie 2009
465
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 21 Ianuarie 2009
465
Realitatea Romaneasca
Duminica, 18 Ianuarie 2009
465