Mi-am propus sa discutam astazi despre micile secrete care ne fac mari. Este vorba de micile murdarii pe care le pastram cu sfintenie sub covor pentru a le dezveli cu gratie atunci cind soarta ne scoate in fata un personaj numai bun de improscat. Va suna cunoscut? Ma refer aici la toate fiintele care ne maninca zilele cu foamea lor de afirmare cu orice pret, desi este evident ca natura nu le-a inzestrat cu calitatile necesare pentru a iesi in fata.

Promovarea prin ricoseu este o tehnica binecunoscuta in toate mediile, de la asociatia de locatari de pe scara si pina la palatele pazite de SPP. Ideea, universal acceptata, este ca nu ne putem sfirsi zilele intr-un cvasianonimat total, atunci cind "valoarea noastra care este" ne indeamna sa scoatem capul in lume si sa dam din coate ca puii de lighioane in vizuina ca sa razbim la lumina si, eventual, in mass-media.

Intr-o Romanie in care nimic nu pare sa aiba mai mult succes decit experimentele de orice natura, modul in care ne desemnam liderii nu are de ce sa faca exceptie. Este modul prin care o societate inca salbaticita triseaza selectia naturala, evitind procesul lung si macinat de esecuri prin care un individ se fortifica si ajunge sa-si asume anumite responsabilitati intr-o comunitate.

Pentru ca un asemenea procedeu sa fie lesne incununat de succes trebuie indeplinite, evident, o serie de conditii. Prima ar fi demolarea statuilor. Nu trebuie sa ai oameni cu statura care sa faca umbra deasupra ta daca vrei sa fii observat. Somitatile dauneaza rau unor indivizi care nu se simt siguri pe picioarele lor, exact ca piscurile golase unor plante fara radacini puternice. A doua ar fi coafarea moralei. Regulile de bun simt ale societatii romanesti spun ca, daca vrei sa ai succes, nu trebuie sa ai dusmani, ci prieteni mai apropiati sau mai distanti, nu trebuie sa faci aliante, ci sprituri, nu trebuie sa ai principii, ci printipuri.

Cea mai importanta conditie este insa stiinta, care se invata, de a colectiona cu grija micile murdarii din care se pot plamadi apoi calomnia, insulta si hahaitul public. Dar stiinta asta nu e totul. E foarte important sa lasi toata aceasta mizerie sa razbata cu energia unui mic gheizer, pentru ca toata lumea sa inteleaga ca rabufnirea este ceva moral si ca nu putea fi evitata. Din toate trebuie sa razbata parfumul de misiune sacra, chit ca te murdaresti in fiecare zi ca un vidanjor.

Noi, romanii, ne asteptam rindul la afirmare ca pacientii in anticamera unui doctor de familie cu prea multi pacienti. Unii sintem prea bolnavi sa ne bagam in fata, altii ne enervam si plecam injurind, iar citiva, mai putini, sintem intotdeauna nesiguri pe spaga pregatita in buzunar. Ne resemnam mereu si lasam totul in grija celor cu pile sau mojicilor de cariera.