Alegerile parlamentare au trecut, parca, de cand lumea! S-ar putea crede ca, rasufland usurati dupa depasirea inca unuia dintre marile hopuri care-i zgaltaie o data la patru ani, politicienii romani isi savureaza victoria sau isi oblojesc orgoliile ranite. Cat despre masa alegatorilor, nici aceasta nu mai pare framantata de alegerile care abia au trecut. Fraude evidente? Nedreptati strigatoare la cer? Aratari reciproce cu degetul ori demascari spectaculoase ale impostorilor politici? Toate s-au dus ca un fum. Cui sa-i mai pese ca, ramasa in coada de peste, acuzatia de frauda, nici dovedita, dar nici eliminata total, se repercuteaza grav asupra legitimitatii celor mai importante institutii reprezentative ale democratiei!?
Merge si-asa! Important e ca avem un Senat si o Camera a Deputatilor si ca, de bine, de rau, in curand, vom avea si un Guvern. Cine va fi viitorul presedinte? Cine-l va desemna pe viitorul premier? Aproape ca nu mai conteaza. Lehamitea, plictisul, indiferenta, sictirul ori abulia par sa fi pus stapanire pe cei mai multi dintre romani. Ceva agitatie se mai arata doar in zona maraielilor la impartirea prazii, unde fiecare formatiune ori lider politic ce se vede printre invingatori revendica halci cat mai consistente din prada puterii.
Sa credem ca totusi recentele alegeri ne-au adus si ceva bun? Sa ne leganam in optimismul unei Opozitii puternice, gata sa sanctioneze, la o adica, Puterea? Povesti! In agitatia tot mai galagioasa a “interesului national“, a constituirii unui guvern care “sa ne pastreze calendarul integrarii europene“, singurul fapt ce mai poate starni, cat de cat, curiozitatea este daca PNL-ul va vota in totalitate sau “pe bucati“ cu partidul lui Nastase ori cati dintre pedistii lui Basescu vor migra la PSD si cati la PNL...
Dar merge si-asa! Incropit. In dorul lelii. Insailat. Provizoriu. Superficial, dar cu pretentie de temeinic. Subred, dar cu credinta lucrului bine facut, respectat, durabil! Ne batem cu pumnii in piept a demnitate, in piata mare, si pupam pe ascuns, intr-un cotlon, mana care ne umileste. Facem o virtute a statorniciei din umilinta parsiva in fata istoriei. Mintim si ne stropsim la Dumnezeu ca nu ne recunoaste adevarul.
Merge si-asa! De cand vremea, aceasta vorba pare sa ne fie definitie si stigmat. Prin comparatie cu rigoarea nemteasca, ea ne desparte definitiv si, se pare, fara nici un drept la speranta, de Occidentul european. Un taram spre care tanjim, il vom atinge, poate, dar nu ni-l vom asuma, in esenta, niciodata.