"(...)Cine a parasit vreodata spitalul, unde a avut parte de suferinta, chin, durere si stanjeneala, fara sa fie cuprins, brusc, de un val de regrete inselatoare, de o unda de afectiune irationala fata de ceilalti pacienti (...)? Presupun ca si puscariasii eliberati se simt la fel atunci cand vad cum se inchid portile inchisorii in urma lor; sau, de ce nu?, sufletele care isi iau zborul catre Purgatoriu cand le suna ceasul pe lumea asta." este un pasaj dintr-o carte pe care am citit-o recent, un pasaj pe care am simtit nevoia sa-l impartasesc. Am redescoperit placerea de a citi o carte, placerea de a analiza viata si altfel decat in valtoarea stirilor pe care nu trebuie sa le pierdem sau sa le ignoram, ignorand insa total altceva: rabdarea, timpul pe care il necesita intelegerea tuturor dedesubturilor si faptul ca un simplu eveniment este mult mai complex decat reusim sa-l surprindem intr-o banala stire scrisa sub presiunea orelor care se scurg nemilos. Dar, daca ar fi sa ne aplecam asupra tuturor detaliilor ar insemna sa scriem romane, foi intregi si iata ca nici asa nu se poate. Asa ca mergem mai departe, ne multumim cu cat putem da cititorilor, iar ei se multumesc cu cat primesc. Apoi, analiza prea in amanunt a unor lucruri ar insemna un fel de violare a intimitatii. Cu riscul ca aceste randuri sa aiba o tenta poate prea personala, trebuie sa spun ca m-am convins ca orice experienta (pe care o consideram deloc minora), la finalul ei trebuie sa insemne ceva, sa aiba o semnificatie. Sa existe acel invatamant care trebuie tras pentru viitor poate. Pare atat de simplu. Facand o paralela insa cu politica deci trec brusc de la intimitati la alte lucruri pe care multi chiar le considera "marete" , imi vine greu sa inteleg insemnatatea schimbarilor facute cu forta si de-a sila si, de asemenea, nu pricep furia si incapatanarea cu care cei schimbati refuza sa accepte regulile (inca) nescrise ale jocului. Imi vine din ce in ce mai greu sa cred ca, pentru noi, pentru viata noastra, a celor multi, au vreo insemnatate schimbarile din functii ale directorilor de institutii. Vor exista, fara indoiala, contestatii, vor exista si castiguri de cauze date in instanta, asa cum s-a demonstrat deja ca se poate. Si-atunci, ma intreb: la ce bun agitatia, la ce bun sa rascolesti ceva daca nu exista regulile clare? Insa, asemenea pasajului citat la inceput de mine, eliberarile de functii starnesc suferinte. Nu sunt insa suferinte asemanatoare sau unde de afectiune irationale ca in cazul citat, sunt insa suferinte egoiste la superlativ, determinate de actiuni la fel de mai mult sau mai putin egoiste. Iar ca sa pricepi in profunzime si sa redai tot mecanismul schimbarilor politice poate ca nu sunt de-ajuns doar lucrarile de licenta ale unora sau studiile altora. Ar putea fi scrise romane pe seama "tragediilor" cu siguranta fara rost din institutii, caci viata merge inainte, cu sau fara invataminte trase. De multe ori insa, invatamintele sunt mai bune lipsa, decat unele partial eronate, cum ar fi una auzita de mine recent: "Daca iesea Nastase presedinte, ne renova si noua institutia"...