Dezvaluirile tarzii despre trecutul nazist al unui distins scriitor german nu i-au facut niciun rau vizibil celui in cauza. Explicatiile oferite de Gunter Grass in cateva interviuri si scrisori, ca si invinuirile opiniei publice, promit sa nu mai dureze mult. Pana si Consiliul Central al Evreilor, atat de polemic in anii trecuti, a surprins prin amorteala. Confuz, Centrul Simon Wiesenthal a cerut "explicatii suplimentare".
Suntem in 2006. Gunter Grass, inrolat in adolescenta in trupele SS, apoi militant social-democrat din anii '60, si-a spalat pacatele tineretii atat de bine, incat acum primarul social-democrat al Berlinului nu ezita sa-l coopteze in echipa sa de campanie. Premiul Nobel nu-i poate fi retras. Grass va ramane, cel mai probabil, cetatean de onoare al orasului sau natal Gdansk, scrisoarea sa de explicatii convingandu-l pana si pe Lech Walesa, luptatorul anticomunist care ceruse vehement retragerea titlului. Nu a trebuit sa-si puna cenusa in cap. Mai mult, autobiografia sa aparuta in aceasta luna este, dupa doua saptamani, bestseller.
Fireste, se va spune ca in Germania (nu mai vorbim de Berlin, unde urmele zidului de pana acum 18 ani se mai pastreaza, murdarite cu graffiti tineresti) amintirea nazismului e mult mai palida decat aceea a comunismului. Ceea ce nu inseamna ca un land nu poate fi condus de un guvern cu participarea fostilor comunisti. E drept, dupa ce dosarele Stasi au trecut prin filtrul comisiei Gauck - dar aceasta a fost cu un deceniu in urma. Ajungem lesne la concluzia ca Germania are taria de a trece peste traumele istoriei.
Mult mai tarziu dupa prabusirea comunismului, Romania dovedeste ca nu a reusit sa se purifice dintr-o experienta similara. O dovedeste dezgroparea dosarelor fostei Securitati, devenita o psihoza nationala. Privim in jur si parca nimeni nu mai este curat. Cu ce politicieni, cu ce fruntasi ai vietii publice putem merge mai departe? Cu fiinte sterile, pe care le vom scoate din eprubeta in cele patru luni ramase pana la intrarea sperata in UE? Ajungem sa ne amintim tot mai adesea vorba unui diplomat din secolul XIX: Ce tara frumoasa, pacat ca e locuita. Respectivul se referea chiar la tarile romanesti.
Dezgropam dosare, laturi, ca si cand aceasta n-ar fi tot istorie, pe care germanii vor s-o lase in urma pentru a merge inainte. Ca si cand noi n-am vrea sa mergem inainte.