Dupa toata viermuiala cu alegerile, falsa si fada in anul trecut, acum, de cind cu rezultatele, apare iar obsesiv intrebarea: cine este mai folosit din democratie, noi, cei multi, sau minuta de proaspat politicieni la a caror bunastare cotizam? Cum necum, neamul nostru, de romani, este foarte descurcaret. De la celebrele legende ale emigrantilor care legau fisele de telefon cu ata pentru a le recupera dupa ce vorbeau acasa dupa pofta inimii, la politicianul zilelor noastre nu e decit o diferenta de nuanta. Adaptarea asazisei democratii la specificul autohton s-a petrecut fara tranzitie, chiar din primele clipe. Comparindu-i pe politicienii nostri cu cei din occident nu vedem asemanari. Occidentalii chiar se straduiesc sa faca ceva, se bat in programe, se agita, cistiga popularitate pe bune, se implica in mod constructiv, adica isi duc la bun sfirsit scopul pentru care au fost alesi. La noi in schimb, in lupta eterna pentru vreo sefie, marire, ceva, politicienii duc de fapt doar politica propriei bunastari, a lor si eventual a unei gasti de acoliti. Este complet penibil procesul prin care, o data la patru ani, se schimba garnitura de sefi, asta in cazul in care cei prinsi deja pe functie nu schimba in mod inspirat si la timp, partidul. A devenit obligatorie apartenenta politica pentru accesul la o sefie platita de la buget, adica exact ca pe vremea comunistilor. Ori aici putem sa ne gindim la profesionistii adevarati, din finante, politie, din prefectura sau din cite alte locuri, oameni care fie nu au nici clin in mineca cu politica fie trebuie sa suporte sefi nepriceputi, sa inghita nedreptati cu duiumul sau sa-si caute de lucru in sectorul privat. In teorie, politicienii sint, nu-i asa, in slujba poporului. In realitate lucrurile stau taman pe dos si impresia tot mai pregnanta este ca de fapt poporul - adica noi toti - slujeste la greu pentru ca politicienii sa se simta bine. Ei isi inventeaza reguli pe care, mai apoi, ne pun pe toti sa le respectam. Tot ei mai fac un minister, o agentie, o directie. Nu trebuie sa fie neaparat nevoie de asa ceva, nevoie sociala adica, e suficient ca loc de multumit prieteni de partid iar sef pun pe cel mai rapace dintre ei, chiar daca toata adunatura are valoare profesionala nula. Toate astea, platite cu banii adunati din impozitele platite de noi toti, pentru ca interesul nu are culoare politica si nici limite, dar cu folos apropiat de zero, pentru noi, alegatorii. Si la noi se pregatesc debarcari iminente ale zecilor de sefi ale institutiilor emanate astfel de la buget. Unii dintre ei merita, fara indoiala, sa fie schimbati, nici nu ar fi avut ce cauta acolo. Altii in schimb si-au facut treaba iar acum se pomenesc dati afara pe nedrept, pentru ca nu fac parte din partidul din care trebuie. Iar miscarile astea ne trimit iar indarat, in tranzitia nesfirsita, pe care o traversam cu pasi de rac. De ce?